21 Martie 2016

Noua intelegere dintre Turcia si Uniunea Europeana ridica deja semne de intrebare



Uniunea Europeana si Turcia au lasat deoparte tensiunile si au ajuns la o intelegere pentru controlarea fluxului de imigranti din Marea Egee, scrie Bloomberg.

Operatiunea, care va consta in mutarea unui numar mare de oameni, va reprezenta o provocare masiva din punct de vedere logistic, si deja a fost denuntata ca nepractica si suspecta din punct de vedere legal, noteaza Mediafax. Imigrantii din Orientul Mijlociu care ajung in Grecia vor fi trimisi inapoi in Turcia, iar altii vor fi trimisi din taberele turcesti in Europa, intr-o intelegere care risca sa fie coplesita de numarul mare de imigranti.

Lupta Greciei pentru a procesa aplicatiile de azi, precum si cea a traficantilor care ar putea gasi o alta cale inspre Europa sunt principalele obstacole in calea ajungerii la o intelegere. Esecul in a tine sub control fluxul de imigranti ar pune sub semnul intrebarii stabilitatea Uniunii Europene si a zonei de libera circulatie si va pune si mai multa presiune pe statele care sunt deja asaltate de un val de sentiment populist venit in urma politicilor anti-imigratie.

"Nu imi fac iluzii ca nu vom avea probleme in viitor in legatura cu intelegerea de astazi. Sunt provocari logistice enorme carora trebuie sa ne adresam. Cred totusi ca am ajuns la un acord ireversibil", a spus cancelarul german Angela Merkel.



Citeste si