17 Iunie 2016

Mai mult de jumatate dintre britanici vor iesirea din UE, cu o saptamana inainte de referendum



Circa 53% dintre britanicii care s-au decis sa mearga la referendumul din 23 iunie au declarat ca sunt pentru iesirea din Uniunea Europeana, arata un sondaj telefonic Ipsos Mori, dat publicitatii joi, relateaza Reuters, care precizeaza ca aceasta este cea mai mare sustinere inregistrata intr-un studiu Ipsos Mori de tabara anti-UE in ultimii trei ani, scrie News.ro.

Alti 47% dintre alegatorii care probabil ca vor vota saptamana viitoare vor ca tara sa ramana in blocul comunitar. „Cred ca, la fel ca in cazul Scotiei, status quo-ul ar putea triumfa. Dar (cursa – n.r.) pare foarte stransa”, a explicat directorul general al Ipsos Mori, Ben Page.Aceasta este pentru prima data cand tabara care face campanie pentru iesirea din UE conduce in sondajele date publicitatii lunar de Ispos, dupa ce premierul David Cameron a anuntat in 2013 ca va convoca referendumul.

Lira sterlina s-a depreciat de la 1,4202 dolari la 1,4125 la scurt timp dupa publicarea sondajului. Sondajul anterior, dat publicitatii in mai, anunta ca 40% dintre alegatori vor iesirea din UE, iar 60% vor ramanerea in blocul comunitar. Sondajul a fost realizat telefonic, pe un esantion de 1.257 de adulti, in perioada 11-14 iunie.



Citeste si