3 Octombrie 2016

Premierul Marii Britanii sustine ca Scotia nu va avea drept de veto in ceea ce priveste Brexit-ul



Premierul Theresa May a declarat vineri noaptea ca este pregatita sa asculte ingrijorarile scotienilor cu privire la iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana, insa executivul scotian nu va avea puterea sa blocheze prin veto negocierile privind divortul de blocul comunitar, transmite Reuters, potrivit News.ro.

De asemenea, premierul scotian a cerut la inceputul saptamanii mai multa claritate din partea executivului britanic cu privire la procesul de iesire din blocul comunitar si a atras atentia asupra consecintelor negative pe care ar urma sa le aiba un asa-numit Brexit ”dur” asupra economiei Regatului Unit.

Dupa ce alegatorii britanici au decis ca vor sa paraseasca blocul comunitar, executivul scotian a avertizat ca ia in considerare un al doilea referendum privind independenta teritoriului, care ar putea sa rupa in doua a cincea cea mai puternica economie a lumii in incercarea de a finaliza Brexit-ul.

”Sunt extrem de clara asupra faptului ca, dupa ce incepem aceste negocieri, vom discuta cu executivul scotian pentru a pregati pozitia Marii Britanii”, a precizat premierul Theresa May. De asemenea, prim-ministrul a dezmintit ca scotienii ar putea sa blocheze prin veto procedura de iesire din UE.

”Marea Britanie va avea o pozitie in aceste negocieri, iar noi vom negocia cu blocul comunitar din pozitia de executiv britanic”, a sustinut liderul britanic. Theresa May a explicat ca executivul britanic va asculta si va lua in considerare ingrijorarile prezentate de Scotia, precum si de celalalte parti componente ale Regatului Unit, inclusiv Anglia, Tara Galilor si Irlanda de Nord.

In schimb, legislativul britanic are puterea de a complica sau de a incetini iesirea Marii Britanii din UE. Scotienii au respins referendumul pentru independenta din urma cu doi ani, insa alegatorii scotieni au votat in majoritate pentru a ramane in blocul comunitar. In acest sens, soarta Brexit-ului a fost decisa de catre alegatorii din Anglia si Tara Galilor.

”Exista doua mari intrebari cu privire la organizarea unui al doilea referendum scotian: poate sa existe unul sau exista o problema legata de acest proces. Cred ca intrebarea adevarata este: ar trebui sa existe un al doilea referendum in Scotia? Raspunsul meu este unul negativ. Nu ar trebui sa existe un alt referendum in Scotia”, a completat Theresa May.

Invocarea articolului 50 a fost amanata de executivul britanic pana la inceputul anului viitor, pentru ca echipele de negociatori nu au fost pregatite in avans.

Londra mizeaza sa obtina in cursul negocierilor acces nelimitat la piata unica europeana, desi este reticenta in a accepta libertatea de miscare a muncitorilor europeni. In schimb, liderii europeni au sustinut ca principiul libertatii de miscare a muncitorilor pe piata unica este unul de la care blocul comunitar nu poate abdica si nu vor fi acceptate compromisuri in acest caz.



Citeste si