Francezii sunt chemati duminica la urne, pentru primul tur al primarelor de dreapta si de centru. Dupa trei luni de campanie, sondajele prezinta trei favoriti, fostii premieri Alain Juppe si Francois Fillon si fostul presedinte Nicolas Sarkozy, relateaza BFMTV, care precizeaza ca aceasta cursa se anunta foarte stransa.

Sapte candidati s-au inscris in cursa pentru a reprezenta dreapta la alegerile prezidentiale din 2017. Sondajele au fost relativ stabile pe parcursul a multe saptamani, dar in ultimele zile Francois Fillon (foto) a avut o ascensiune surprinzatoare si ar putea da peste cap previziunile, potrivit News.ro.

Fostul premier a stagnat de la inceputul campaniei, saptamani la rand, in jurul pragului de 12% din intentiile de vot. Insa, intr-un sondaj Ifop-Fiducial publicat marti, el a castigat opt puncte procentuale, ajungand la 20%. Un sondaj OpinionWay publicat in aceeasi zi il crediteaza chiar cu 22% din intentiile de vot.

Joi, un alt studiu Ifop-Fiducial arata ca Francois Fillon este preferat de 27% dintre alegatori, la mica diferenta de Nicolas Sarkozy, aflat pe locul al doilea in cursa. Vineri seara, un sondaj Ipsos publicat pe site-ul cotidianului Le Monde il credita pe fostul premier cu 30% din intentiile de vot, in fata favoritilor de pana atunci Alain Juppe si Nicolas Sarkozy. De altfel, performanta lui Fillon la ultima dezbatere din campanie, ce a avut loc joi seara, a fost considerata convingatoare de telespectatori.

In medie, insa, Juppe ramane campion in sondaje, asa cum s-a intamplat de la inceputul campaniei. La mijlocul lunii octombrie si inceputul lunii noiembrie el era creditat cu 40%-42% din intentiile de vot. Cu toate acestea, la inceputul saptamanii, el a pierdut intre patru si sapte puncte procentuale in trei studii realizate de Ifop, Harris Interactive si Kantar-Sofres. Desi este inca in frunte, el a pierdut puncte in randul alegatorilor care au declarat ca vor merge cu siguranta la vot.

Citeste si:
Francezii au inceput sa voteze in primul tur al primarelor de dreapta
Franta: Voturile au inceput...

Fostul presedintele Nicolas Sarkozy este creditat cu 30%-31% din intentiile de vot in aceleasi sondaje. El este sprijinit in special de alegatorii republicani, care reprezinta baza electoratului de la primare. Principala necunoscuta pentru acest scrutin inedit al dreptei ramana rata de participare Deocamdata, pe site-ul alegerilor au fost inregistrate aproape 2,4 milioane de accesari pentru a cauta cea mai apropiata sectie, dar nu se stie daca toti acesti oameni vor merge intr-adevar la vot.

In conditiile in care socialistii francezi sunt profund divizati si este putin probabil ca politicianul pe care il vor propune sa treaca de primul tur de scrutin, invingatorul primarelor de dreapta ar urma sa intre in al doilea tur de scrutin impotriva liderei Frontului National, de extrema-dreapta, Marine Le Pen. Sondajele afirma deocamdata ca Le Pen va pierde, astfel ca reprezentantul dreptei este favorit pentru a deveni viitorul presedinte al Frantei.

Sursa foto: Frederic Legrand - COMEO / Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Cum a favorizat colapsul stangii europene ivirea extremelor politice