2 Decembrie 2016

Ce ii va lipsi lui Barack Obama dupa plecarea de la Casa Alba



Barack Obama a vorbit intr-un interviu acordat revistei Rolling Stone despre ce ii va lipsi cel mai mult dupa ce se va desparti de Casa Alba. Cel de-al doilea mandat al lui Barack Obama se apropie de final, urmand ca din ianuarie, Donald Trump sa se instaleze in locul lui.

Obama a rememorat mai multe evenimente importante care au avut loc in mandatele sale, cum ar fi uciderea lui Osama bin Laden, dar si numeroasele interactiuni cu cetatenii simplii. Obama nu a vorbit prea mult despre realizarile pe care le-a avut in mandatele sale, ci a povestit despre echipa cu care a lucrat la Casa Alba, conform businessinsider.

"Cred ca cel mai dor imi va fi de echipa pe care am construit-o aici", a declarat Barack Obama. Acesta a declarat ca a invatat multe lucruri de la aceasta echipa, vazand-o cum lucreaza impreuna si dedicarea lor. Presedintele a dat si un exemplu, referindu-se la Brian Deese, o membra a echipei in varsta de 38 de ani care a contribuit la numeroase proiecte importante prin care, spune presedintele, "e posibil sa fi ajutat la salvarea planetei, si toate astea avand doi bebelusi acasa".

Obama a vorbit si in alte interviuri despre relatia stransa pe care a avut-o cu membrii tineri de la Casa Alba, pe care a incercat mereu sa ii incurajeze.

"Un lucru pe care l-am spus membrilor tineri din echipa mea este ca istoria nu merge in linie dreapta, ci in zig zag, iar uneori esti nevoit sa faci doi pasi inainte, urmati de doi pasi inapoi", a declarat Obama.



Citeste si