30 Ianuarie 2017

Trump vrea un acord comercial rapid cu Japonia, in locul Parteneriatului Trans-Pacific



Presedintele Donald Trump vrea sa incheie rapid un acord comercial bilateral cu Japonia, in locul Parteneriatului Trans-Pacific (TPP) la care a renuntat in aceasta saptamana, in luna februarie urmand se intalneasca la Casa Alba cu premierul japonez Shinzo Abe, potrivit unui oficial al administratiei prezidentiale, citat de Reuters.

”Vad vizita lui Abe drept o cale de a inlocui TPP. Avand in vedere capitalul politic asteptat de Abe de pe urma TPP, va fi nevoie de un efort pentru a colabora cu el”, a spus oficialul. Trump a reiterat joi ca va incheia numeroase acorduri bilaterale si a spus ca acestea vor avea o clauza de renuntare in termen de 30 de zile, daca Statele Unite nu vor fi tratate corect, conform News.ro.

TPP, care a fost negociat de 12 state timp de ani de zile, a fost deseori descris ca fiind in primul rand un acord intre SUA si Japonia, prima respectiv a treia mare economie a lumii. Trump a spus ca TPP este daunator pentru locurile de munca americane, dar sustinatorii acordului sunt ingrijorati ca abandonarea lui ar putea intari dominatia Chinei in regiune.

Presa japoneza a relatat ca Abe va merge la Washington pe 10 februarie, dar nu a fost facut un anunt oficial. Abe a numit TPP drept un motor al reformelor economice si o contrapondere fata de ascensiunea Chinei, dar a declarat joi ca este posibil ca Tokyo si Washinton sa organizeze discutii pentru liberalizarea comertului.



Citeste si