25 Octombrie 2006

TNK-BP va investi anul viitor intre 3 si 3,5 miliarde de dolari in dezvoltare

Compania anglo-rusa TNK-BP planuieste sa cheltuiasca intre 3 si 3,5 miliarde de dolari pentru dezvoltare in 2007, potrivit consilierului sef financiar, James Owen. "Planuim sa investim, in 2007, o suma intre 3 si 3,5 miliarde de dolari. Aceasta suma trebuie sa fie aprobata in cadrul unei intalniri extraordinare a actionarilor din luna noiembrie", a declarat Owen, potrivit NewssIn.

Consiliul director al TNK-BP a recomandat, luni, plata unui divident pentru cea de-a noua luna a anului, de aproape sase ruble (0.222 dolari), iar Owen a declarat ca acestea sunt ultimele dividende pe care grupul intentioneaza sa le plateasca in acest an. Owen a adaugat ca urmatoarea decizie referitoare la plata de dividende va fi luata in cadrul intalnirii anuale a actionarilor, de la inceputul anului viitor.

TNK-BP se numara printre companiile petroliere din Rusia cu cea mai mare crestere economica, cu toate ca tendinta pe aceasta piata este de incetinire, din cauza epuizarii rezervelor si inaspririi controlului de stat asupra industriei. Grupul a fost, pana de curand, a doua mare companie petroliera din Rusia, intrecuta doar de Lukoil.

Compania de stat Rosneft a depasit, insa, recent, TNK-BP, sporindu-si productia si preluand rafinaria de talie medie a TNK-BP, Udmurtneft.



Citeste si