Cel mai bun job din lume: ghidul Michelin angajeaza inspectori de restaurante

Ghidul Michelin a anuntat recent ca scoate la concurs un post de inspector pentru restaurantele din orasul New York. Detalii insolite despre acest loc de munca, despre care pasionatii de gastronomie spun ca reprezinta ”cel mai bun job din lume”, au fost dezvaluite, vineri, intr-un articol publicat pe site-ul CNN.com.

"V-ati intrebat vreodata cum e sa fii inspector de restaurante pentru Ghidul Michelin? Sa mananci in unele dintre cele mai bune restaurante din lume nu pare sa fie un loc de munca prea dificil. Multi ar putea sa isi imagineze munti de cavier, sticle de vin din soiuri alese si fafurii cu branzeturi gustoase. Insa jobul de inspector Michelin inseamna mult mai mult decat sa primesti pe gratis platouri cu foie gras", afirma autoarea acestui articol, jurnalista Kate Springer.

Lansat in anul 1900 ca un ghid de calatorie util pentru primii posesori de automobile din lume, Ghidul Michelin a evoluat de-a lungul deceniilor si a devenit o autoritate internationala pentru toate compartimentele artei gastronomice. Compania a anuntat recent ca scoate la concurs un post de inspector pentru restaurantele din New York.

Pentru a afla cerintele asociate acestui loc de munca, CNN a stat de vorba cu Rebecca Burr, editorul Ghidului Michelin pentru Marea Britanie si Irlanda, care a lucrat ca inspector timp de 12 ani inainte de a obtine jobul ei actual. Dupa ce a petrecut aproape doua decenii lucrand pentru Michelin, Rebecca Burr ofera cititorilor o serie de detalii inedite despre acest loc de munca ”misterios”.

Inspectorii Michelin isi achita singuri nota de plata

Nascuta in Marea Britanie, Rebecca Burr a urmat cursurile unei scoli culinare si a lucrat ca maestru bucatar timp de noua ani. In 1998, a vazut un anunt de angajare publicat intr-o revista cu specific gastronomic prin care o companie cauta un inspector de restaurante. Rebecca Burr a aplicat pentru acel post si, spre surprinderea ei, a obtinut jobul. A urmat un program de specializare de sase luni, in care Rebecca Burr a invatat secretele acestei meserii de la cativa inspectori cu experienta.

Citeste si:
Michelin România a reluat producția de anvelope la Zalău
Michelin România a reluat...
Citeste si:
15 remedii simple pentru durerile de urechi
15 remedii simple pentru...

Inspectorii isi fac rezervari intr-o maniera anonima, isi achita singuri nota de plata, scriu recenzii aprofundate dupa ce pleaca din restaurante, monitorizeaza stirile despre restaurante, fac fotografii ale preparatelor care le sunt aduse la masa si viziteaza acelasi restaurant de cate ori au nevoie pentru a-si verifica opiniile.

Acest job nu este pentru persoanele care prefera sa lucreze de acasa: inspectorii Michelin iau masa la restaurant de cel putin 275 de ori intr-un an si calatoresc in afara orasului lor de resedinta trei saptamani in fiecare luna. ”Am inteles foarte repede ca Michelin era o companie foarte serioasa. Nu mi-am imaginat insa niciodata volumul de munca depus de angajatii firmei si care se regaseste apoi in paginile ghidului”, spune Rebecca Burr.

Cei mai multi dintre inspectori au in spate o pregatire de cel putin 10 ani in industria hoteliera sau culinara, desi Rebecca Burr spune ca spera sa construiasca o echipa alcatuita din angajati cu pregatiri profesionale complementare. ”Candidatul ideal este de preferat maestru bucatar, dar avem in echipa noastra si cativa manageri, cateva persoane care s-au concentrat pe industria vinului. Avem nevoie de o apreciere globala a tuturor elementelor de care este nevoie pentru a conduce un restaurant”, spune ea.

Viata unui inspector Michelin impune calatorii non-stop

Acesta trebuie sa fie la curent cu restaurantele deschise recent si cu proiectele tot mai ample ale companiei. ”Tocmai m-am intors din Hong Kong si Singapore, iar acum sunt din nou in Marea Britanie. Am colegi care lucreaza in Scandinavia, care supravegheaza ceea ce se intampla in principalele orase din Europa”, spune Rebecca Burr.

Citeste si:
Noi restricții în Marea Britanie ca urmare a pandemiei de COVID-19
Barurile și restaurantele din...

Echipa ei are capacitatea de a se deplasa si de ajunge oriunde si oricand, dar, cel mai important, aceste experiente culinare din jurul lumii ofera informatii valoroase. ”Vrem ca inspectorii nostri sa acumuleze cunostinte si experienta. Ei se bazeaza pe experientele lor din timpul vizitelor trecute si isi dezvolta o serie de puncte de referinta”, spune intervievata CNN.

Insa calatoriile in interes de serviciu nu sunt intotdeauna la fel de spectaculoase pe cat par. ”Trebuie sa fii pregatit sa mergi intr-un pub dintr-o regiune rurala si sa iei masa singur. In Hong Kong, in miezul verii, cand acolo aerul este foarte umed, trebuie sa te deplasezi pe distante mari pentru a ajunge la hoteluri de lux, mananci atat lunch-ul, cat si pranzul - aceste calatorii pot fi foarte obositoare”, a dezvaluit Rebecca Burr.

Anonimatul este crucial pentru reputatia de publicatie independenta de care se bucura Ghidul Michelin, asadar inspectorii companiei trebuie sa isi ascunda identitatile reale. ”Daca va imaginati agenti 007 care se deghizeaza si folosesc pseudonime, nu sunteti prea departe de adevar”, afirma autoarea acestui articol. Desi inspectorii Michelin au dreptul de a dezvalui rudelor si prietenilor apropiati natura jobului pe care il fac, ei fac de obicei rezervari la hoteluri si restaurante sub pseudonim.

”Restaurantele au un sistem care salveaza numerele de telefon, e-mailurile si numele, asadar trebuie sa gasesti metode pentru a trece nedetectat. Atunci cand ai epuizat toate numele rudelor si prietenilor, trebuie sa dai dovada de creativitate”, spune Rebecca Burr, referindu-se la utilizarea de pseudonime.

Citeste si:
De ce Romania nu are niciun restaurant cu stele Michelin
De ce Romania nu are niciun...

Cea mai obisnuita eroare? Sa iti uiti identitatea secreta

”Un coleg de-al meu a coborat in holul unui hotel, iar receptionistul i-a spus: «Buna seara, domnule Jones». Iar el a trecut pe langa receptie fara sa reactioneze”, a dezvaluit Rebecca Burr. Ea spune, de asemenea, ca isi schimba aspectul fizic cu regularitate, in special coafura si tinutele vestimentare.

”Personal, inca nu am ajuns sa intru intr-un restaurant purtand un pardesiu lung si o peruca blonda sau ceva de acest fel... dar cunosc cativa inspectori care s-au deghizat”, a explicat ea. Desigur, daca este descoperita - ceea ce se poate intampla uneori -, nu este sfarsitul lumii.

”In definitiv, chefii sunt profesionisti, asadar nu schimba lucrurile prea mult. Ei vor sa fie pe placul tuturor - nu doar pe placul inspectorului”, a adaugat Rebecca Burr. Desi mesele in restaurante luxoase au anumite avantaje, Rebecca spune ca partea care ii ofera cea mai mare satisfactie in jobul ei este descoperirea unor talente noi.

”Inspectorii nostri au calitati observationale foarte bune. Trebuie sa fie curiosi si sa ramana alerti. Poti sa mergi in Cornwall (in Marea Britanie, n.r.), de exemplu, si sa verifici zona pentru a vedea ceea ce este nou - inspectorii sunt mereu incantati cand descopera un nou chef care are potential”.

Multi inspectori cauta talente noi bazandu-se pe informatii transmise pe cale orala, stand de multe ori de vorba cu barmani si cu rezidentii din zona. ”Indiferent de ceea ce spun revistele si internetul, nimic nu se compara cu atunci cand iti conduci automobilul intr-o regiune si te afli pe teren in acea zona”, spune Rebecca Burr.

Desi inspectorii Michelin nu interactioneaza in mod direct cu maestrii bucatari, ei ii lauda, indirect, atunci cand acestia din urma au succes. ”Nu putem sa ne atasam prea mult, pentru ca nu acesta este jobul nostru, dar ne place sa le urmarim carierele si ne bucuram cand acestea devin infloritoare. E o recompensa mare pentru noi sa vedem acei oameni talentati cum evolueaza”.

Puterea stelelor Michelin

O data pe an, fiecare echipa locala se reuneste pentru ”o reuniune vedeta”, in timpul careia sunt discutate toate notele atribuite in Ghidul Michelin. ”Colectam toate rapoartele pentru fiecare restaurant si le parcurgem. Ne ia cel putin o zi sau doua pentru a le parcurge pe toate”, explica Rebecca Burr.

Ghidul Michelin are un sistem de notare foarte clar: o stea pentru ”foarte bun”, doua stele pentru ”merita sa faci un ocol” si trei stele pentru ”bucatarie exceptionala, merita o calatorie speciala”. Atribuirea stelelor Michelin reprezinta o responsabilitate serioasa, care nu este tratata ca o gluma.

Daca un restaurant isi pierde o stea, acest fapt poate avea implicatii dramatice asupra acelei afaceri. In sens contrar, o stea suplimentara poate sa stimuleze in mod considerabil potentialul de business al unui restaurant.

”Dupa ce a primit o stea Michelin, un barbat ne-a spus ca site-ul restaurantului sau s-a blocat, deoarece tot mai multi oameni se conectau si voiau sa isi faca rezervari intr-o singura zi, mai mult decat in tot anul precedent”. ”Am auzit despre oameni care si-au extins restaurantele, au angajat mai mult personal - punerea unei anumite regiuni pe harta Michelin este o oportunitate minunata pentru turism”, a explicat Rebecca Burr.

Pentru noile restaurante sau pentru reajustarea numarului de stele, inspectorii Michelin trebuie sa viziteze de cel putin trei ori un local - de obicei de mai multe ori -, inainte de a lua o decizie. ”Cinci vizite - nu e un caz neobisnuit. Vrem sa fim absolut siguri”, a explicat Burr.

O masa la restaurante de trei stele

In cazul restaurantului The Fat Duck, condus de maestrul Heston Blumenthal, Rebecca Burr spune ca echipa ei a facut opt sau noua vizite in acest stabiliment inainte sa ii acorde trei stele - cea mai inalta distinctie Michelin. Restaurantul a inceput renovarile in 2014 in stabilimentul sau din Berkshire, intr-o regiune rurala engleza.

Intre timp, Heston Blumenthal si-a mutat intreaga echipa peste ocean, la Crown Towers Hotel din Melbourne, Australia, unde a functionat ca un restaurant temporar in 2015. Atunci cand stabilimentul din Berkshire a fost in cele din urma redeschis in 2015, celebrul maestru bucatar si-a entuziasmat clientii cu cocktailuri cu fum, batoane de ciocolata cu aroma de carne de vita si un meniu creat sub forma unei carti de povesti ce prezinta clientilor un fel de itinerariu.

Dupa una dintre cele mai recente vizite ale sale, Rebecca Burr a spus ca experienta din acel restaurant a fost deosebita. ”Heston este un artist si ne-a depasit asteptarile, care vizau deja un standard foarte inalt - preparat dupa preparat, a servit o mancare minunata. Exista o poveste in spatele fiecarui preparat, multe sentimente si emotii. Este un loc foarte special”.

Desi unii dintre maestrii bucatari se deosebesc de restul plutonului si ”joaca in alta liga”, in general, scopul suprem este acela ca Ghidul Michelin sa prezinte o anumita consistenta in paginile sale. ”O stea in Marea Britanie echivaleaza cu o stea la Milano sau o stea la Hong Kong. Acesta este elementul care ne diferentiaza”, a concluzionat Rebecca Burr.

Sursa foto: HUANG Zheng / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri