27 Noiembrie 2017

7 membri Al Qaida au fost ucisi de o drona



Sapte presupusi membri ai Al Qaida au fost ucisi in noaptea de sambata spre duminica de o drona in sudul Yemenului, a anuntat un responsabil al serviciilor de securitate, citat de AFP.

Jihadistii presupusi se aflau la bordul a trei vehicule deplasandu-se din provincia Shabwa (sud) spre provincia Bayda (centru), a precizat acest responsabil. Ei au fost vizati de o "drona probabil americana in jurul miezului noptii si au fost toti ucisi", a adaugat acest responsabil, sub acoperirea anonimatului, scrie Agerpres.

Statele Unite sunt singurele care opereaza drone armate in Yemen si ele vizeaza regulat Al Qaida in Peninsula Arabica (AQPA), considerata de Washington ca cea mai periculoasa ramura a retelei extremiste. AQPA si-a consolidat influenta in Yemen pe fondul haosului provocat de razboiul civil in aceasta tara de peste doi ani intre rebelii siiti si fortele proguvernamentale sustinute de Arabia Saudita.

Gruparea jihadista Stat Islamic (SI) a profitat de asemenea de actuala instabilitate politica si de securitate comitand mai multe atentate in Yemen, unde peste 8.700 de persoane au fost ucise de la inceputul conflictului in 2015. Luna trecuta, zeci de membri prezumtivi ai acestei grupari jihadiste au fost ucisi in doua lovituri separate de drone in aceeasi provincie Bayda, potrivit serviciilor de securitate yemenite si armatei americane.



Citeste si