14 Mai 2018

Cuba comunista il sustine pe Mahmoud Abbas in crearea unui stat palestinian



Noul lider cubanez Miguel Diaz-Canel l-a primit vineri la Havana pe presedintele palestinian Mahmoud Abbas, intalnire in cursul careia si-a exprimat sprijinul fata de crearea unui stat palestinian, relateaza AFP.

''Miguel Diaz-Canel a reafirmat sprijinul permanent al Cubei pentru dreptul inalienabil al palestinienilor de a-si crea propriul stat, cu frontierele de dinainte de 1967 si cu Ierusalimul de Est drept capitala'', a relatat presa oficiala cubaneza, potrivit Agerpres. Havana a respins de asemenea ''decizia unilaterala a guvernului american de a recunoaste Ierusalimul drept capitala statului Israel si de a transfera Ambasada SUA la Ierusalim''.

La randul sau, presedintele Abbas i-a adresat multumiri Cubei pentru sprijinul fata de poporul sau, potrivit agentiei cubaneze de presa. Cuba este una dintre rarele tari care, in 1947, s-a opus planului de impartire a Palestinei. Sprijinul sau fata de palestinieni s-a intarit dupa victoria revolutiei socialiste a fratilor Castro.

Mahmoud Abbas isi incheie sambata turneul in America Latina, in cursul caruia s-a deplasat in Venezuela si Chile, doua tari care au sustinut proiectul privind constituirea unui stat palestinian. Luni, in Venezuela, Mahmoud Abbas le-a cerut tarilor latinoamericane sa nu-si transfere ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, cum se pregatesc s-o faca SUA.

Donald Trump a anuntat in decembrie 2017 decizia SUA de a recunoaste Ierusalimul drept capitala Israelului, contrar predecesorilor sai. Acest transfer, foarte controversat, este prevazut sa aiba loc pe 14 mai, pentru a coincide cu implinirea a 70 de ani de la crearea statului Israel.



Citeste si