14 Mai 2018

Avioane de lupta americane au interceptat bombardiere rusesti in spatiul aerian international din largul coastelor Alaska



Doua avioane americane de lupta au interceptat vineri doua bombardiere rusesti in spatiul aerian international din largul coastelor statului Alaska.

Bombardierele rusesti, de tip TU-95 ''Bear'', zburau in asa-numita Zona aeriana de identificare si aparare (AZIZ), situata la circa 200 de mile de coasta de vest a statului Alaska, vineri, la ora 14,00 GMT, a indicat purtatorul de cuvant al Comandamentului nord-american de aparare aerospatiala, maiorul Andrew Hennessy, din cadrul armatei canadiene, intr-un comunicat pentru CNN, potrivit Agerpres.

Doua aeronave de lupta de tip NORAD F-22, cu baza in Alaska, au interceptat si au identificat vizual bombardierele rusesti pana cand acestea au parasit zona de identificare si nu au intrat in spatiul aerian american, precizeaza CNN, citand comunicatul.

Potrivit Ministerului rus al Apararii, citat de agentia Ria, cele doua bombardierele rusesti - TU-95 si TU-142 - au fost escortate de catre doua avioane de lupta F-22 in spatiul aerian international timp de 40 de minute. Avioanele de lupta americane nu s-au apropiat mai putin de 100 de metri de bombardierele rusesti, a precizat sambata ministerul rus.



Citeste si