11 Iunie 2018

O delegatie a Comisiei de la Venetia vine la Bucuresti, unde se intalneste cu presedintele si ministrul Justitiei



O delegatie a Comisiei de la Venetia va ajunge luni, in Romania, pentru a discuta despre cele trei Legi ale Justitiei, scrie Ziare.com.

Anuntul a fost facut pe site-ul oficial al Comisiei de la Venetia.

In anunt se transmite ca delegatia va avea intalniri cu presedintele Romaniei si ministrul Justitiei, dar si cu procurorul general, cei de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea Constitutionala, Directia Nationala Anticoruptie, Consiliul Superior al Magistraturii si cu reprezentanti ai Parlamentului, inclusiv cu cei din Comisia Iordache.

Delegatia se va intalni si cu reprezentanti ai asociatiilor judecatorilor si procurorilor si a ai societatii civile.

Amintim ca presedintele Klaus Iohannis a solicitat avizul Comisiei de la Venetia cu privire la cele trei Legi ale Justitiei. Mai exact, seful statului a solicitat pe 3 mai un punct de vedere Comisiei de la Venetia cu privire la cele trei legi adoptate de Parlament vizand Statutul judecatorilor si procurorilor, organizarea judiciara, respectiv organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe 26 aprilie, si Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Venetia cu privire la aceleasi legi.



Citeste si