Italia a intrat in recesiune la finalul anului 2018 dupa ce economia a scazut cu 0,2% in ultimele trei luni ale anului trecut, ca urmare a turbulentelor politice, costurilor mai mari ale imprumuturilor si tensiunilor fiscale.

Economia italiana a intrat in recesiune tehnica (doua trimestre consecutive de scadere) in a doua parte a anului trecut, dupa o crestere semnificativa a costurilor de imprumut si a incertitudinilor politice provocate de divergentele dintre Guvernul populist de la Roma si Comisia Europeana privind bugetul pe 2019, transmit Financial Times si AP, citate de Agerpres.

In urma unor negocieri intense desfasurate anul trecut, Italia si-a redus tinta de deficit pentru a evita sanctiunile disciplinare ale Bruxelles-ului.

Institutul National de Statistica (Istat) a publicat joi datele preliminare care arata ca economia s-a contractat cu 0,2% in trimestrul patru din 2018, dupa un declin de 0,1% in precedentele trei luni. Scaderea este mai accentuata decat previzionau analistii, 0,1%.

Declinul trimestrial a fost cauzat de evolutiile mai slabe inregistrate in agricultura, sectorul pescuitului si cel forestier, precum si in urma incetinirii activitatii in industrie si servicii, a precizat Istat.

Citeste si:
Limita de viteza 30 km/h intr-o capitala europeana. Ce spun soferii?
Limita de viteza 30 km/h la...

Pe ansamblul anului trecut, economia italiana a inregistrat un avans de 0,8%.

Premierul italian Giuseppe Conte a recunoscut deja saptamana aceasta ca se asteapta ca datele oficiale sa confirme recesiunea dar a dat asigurari ca politicile fiscale expansioniste ale Guvernului vor ajuta la revenirea pe crestere a economiei.

Italia a reintrat in recesiune la doar patru ani de la ultima scadere semnificativa a activitatii economice, o evolutie care accentueaza temerile privind perspectivele zonei euro. Italia este a treia economie a zonei euro, dupa Germania si Franta.

Datele Eurostat arata ca in trimestrul patru din 2018 PIB-ul zonei euro a urcat cu 0,2%, similar cu nivelul inregistrat in precedentele trei luni. Pe ansamblul anului trecut, economia zonei euro a inregistrat un avans de 1,8%, dupa o crestere de 2,4% in 2017, in timp ce Comisia Europeana previziona o expansiune de 2,1% in 2018.

Citeste si:
Basescu: Merkel si Marcon izoleaza estul UE de Vechea Europa
Traian Basescu: Angela Merkel...

Si Banca Centrala a Italiei a inrautatit recent estimarea privind evolutia economiei in 2019, care ar urma sa creasca cu doar 0,6%, fata de un avans de 1% previzionat in decembrie, din cauza escaladarii tensiunilor comerciale si a perspectivei mai slabe privind investitiile.

Cele mai recente estimari reprezinta o veste proasta pentru Guvernul de la Roma, care incearca sa sprijine expansiunea economiei fara a incalca reglementarile bugetare ale UE.

Activitatea economica a incetinit mai mult decat se estima in semestrul doi din 2018, ceea ce va afecta negativ evolutia din 2019. Firmele si-au redus planurile de investitii, iar asteptata incetinire a comertului mondial va afecta economia tarii, se arata in raportul trimestrial al Bancii Centrale a Italiei publicat luna trecuta.

Guvernul de la Roma a previzionat in decembrie un avans al PIB-ului de 1% in acest an, anuntand ca va majora cheltuielile cu protectia sociala si va reduce varsta de pensionare.

Citeste si:
Statul ar putea "ucide" FinTech-ul romanesc daca nu adopta PSD2
"Lenesii" Uniunii Europene:...

Pentru 2020 si 2021, raportul Bancii Centrale a Italiei prevede o expansiune de 0,9% si, respectiv, 1%, aproape de prognozele Executivului, de 1,1% si, respectiv, 1%.

De asemenea, Banca Centrala a anuntat ca rata creditelor neperformante a continuat sa scada in trimestrul trei din 2018, la bancile italiene supervizate de BCE. Rata a scazut la 9,4%, de la 9,7% in trimestrul doi din 2018.

Sursa foto: Shutterstock / bluebay

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
O destinatie turistica din Italia, promovata de oamenii fara adapost