22 Februarie 2019

Romania va face parte din Fondul Monetar European. Cum functioneaza noul sistem al UE pentru interventii in crize



Comisia pentru bugete si Comisia pentru afaceri economice si monetare au adoptat miercuri Raportul preliminar al Parlamentului European privind infiintarea Fondului Monetar European (FME) . Acesta are rolul de a proteja UE de o eventuala criza economica si financiara si pot participa si statele membre ale Uniunii Europene care inca nu fac parte din zona euro, dar si-au asumat aderarea, cum e cazul Romaniei.

Europarlamentarul PNL Siegfried Muresan a anuntat joi adoptarea unui raport preliminar al Parlamentului European privind infiintarea Fondului Monetar European (FME), cu rolul de a proteja UE de o eventuala criza economica si financiara. Raportul cuprinde un amendament care prevede ca pot sa participe si statele membre ale Uniunii care inca nu fac parte din zona euro, dar si-au asumat aderarea, cum este cazul Romaniei.

Potrivit sursei citate, Comisia pentru bugete si Comisia pentru afaceri economice si monetare au adoptat Raportul preliminar al Parlamentului European privind infiintarea FME, cu rolul de a proteja Uniunea Europeana de o eventuala criza economica si financiara. Pozitia cuprinde si amendamentul deputatului european Siegfried Muresan (PPE/PNL) prin care cere ca la FME sa poata participa si statele membre ale Uniunii Europene care inca nu fac parte din zona euro, dar si-au asumat aderarea, cum este cazul Romaniei, se arata in comunicat, potrivit Agerpres.

"Infiintarea Fondului Monetar European a fost propusa initial cu scopul de a proteja statele din zona euro de o eventuala noua criza economica si financiara, cum a fost cazul celei din Grecia. Din momentul in care s-a pus in discutie acest fond am spus foarte clar ca el trebuie sa fie deschis si statelor UE care nu sunt membre ale zonei euro, dar si-au asumat aderarea la moneda unica, asa cum este cazul Romaniei. Astfel, prin adoptarea amendamentului meu, pozitia oficiala a Parlamentului European este ca Romania si celelalte tari care se afla in aceeasi situatie sa poata contribui la acest fond si sa poata beneficia de acest fond alaturi de statele din zona euro", a afirmat Muresan, raportor al Grupului PPE pe raportul preliminar al Parlamentului European privind infiintarea FME.

El a subliniat ca statele trebuie sa adopte programe de reforma economica pentru a evita intrarea in criza.

"Rolul FME este de a aproba imprumuturi de urgenta, dar, in schimb, statele trebuie sa adopte programe de reforma economica pentru a evita intrarea in criza si pentru a reveni la cresterea economica. Cu toate acestea, nici Uniunea Europeana, niciun alt instrument fiscal sau bugetar nu poate inlocui responsabilitatea pe care o au statele membre la nivel national asupra disciplinei fiscal-bugetare", a spus Muresan.

Raportul preliminar adoptat este pozitia politica oficiala a Parlamentului European privind infiintarea FME si urmeaza sa fie adoptat formal si in plenul PE. Ulterior, Consiliul de Ministri al Uniunii Europene urmeaza sa ajunga la un consens privind cadrul legal al FME, tinand cont si de pozitia politica a PE. Dupa ce Consiliul ajunge la un acord in unanimitate, Parlamentul European va trebui sa se pronunte asupra deciziei Consiliului, se explica in comunicat.



Citeste si