24 Mai 2019

Theresa May va demisiona pe 7 iunie din fruntea Partidului Conservator



Premierul britanic Theresa May a anuntat vineri ca pe 7 iunie va demisiona din fruntea Partidului Conservator, potrivit Hotnews.

Anuntul are loc pe fondul respingerii de catre propriul partid a noului plan de iesire din UE.

"Am facut tot ce am putut sa conving deputatii sa sprijine acordul... din pacate nu am reusit sa fac asta”, a declarat May.

Ea a mai spus ca a cautat compromisul, care nu este un ”cuvant murdar” si finalizarea procesului inceput de David Cameron. May a trecut in revista principalele momente de la referendumul pentru iesirea din UE, din 2016.

Ea a transmis un mesaj de unitate. ”Stam impreuna si impreuna aveam un viitor bun. Sunt atatea de care putem fi mandri si optimisti” a spus May.

Vizibil emotionata, pe punctul de a izbucni in plans, Theresa May si-a incheiat discursul spunand ca este onorata sa fi fost premierul Marii Britanii. ”A fost onoarea vietii mele sa fiu a doua femeie prim ministru a tarii, dar cu siguranta nu ultima. sunt profund recunoscatoare pentru onoarea de a fi servit tara”.

May a mai spus ca imediat dupa demisie va incepe cursa interna pentru un nou lider al partidului de guvernamant.



Citeste si