Banca Centrala Europeana (BCE) a decis sa mentina nemodificata dobanda cheie si, totodata, a cerut oficialilor sai sa pregateasca optiuni pentru mai multe masuri de relaxare a politicii monetare, deschizand calea pentru o reducere a costului creditului si o extindere a achizitionarii de active la sedinta din septembrie, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Intr-un comunicat de presa al BCE, institutia precizeaza ca, la sedinta care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor a mentinut dobanda de politica monetara la nivelul zero, in timp ce dobanda la facilitatea de creditare marginala a fost pastrata la 0,25%, iar dobanda la depozite, care se aplica bancilor ce stocheaza lichiditatile in exces la banca centrala pentru o perioada de 24 de ore, a fost lasata la minus 0,40%.

"Consiliul guvernatorilor Bancii Centrale Europene (BCE) a cerut Comitetelor relevante din Eurosistem sa consolideze viitoarele orientari de politica monetara, sa anunte masuri si optiuni privind marimea si compozitia unui potential nou program de achizitii de active", se arata in comunicatul BCE.

Acum, Banca Centrala Europeana se asteapta ca dobanda de politica monetara sa ramana la nivelul actual sau la un nivel mai scazut "cel putin pana in primul semestru din 2020, sau in orice caz atata timp cat va fi necesar pentru a se asigura o convergenta sustenabila a inflatiei spre un nivel mai mic, dar apropiat, de 2% pe termen mediu", dupa ce anterior se angajeze sa mentina actualul nivel al costului creditului dincolo de jumatatea anului viitor.

Atentia analistilor se indreapta spre conferinta de presa a presedintelui BCE, Mario Draghi, programata sa inceapa la ora 14:30 GMT, ocazie cu care presedintele BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri