Curtea Suprema din Marea Britanie va hotari la inceputul saptamanii viitoare daca premierul Boris Johnson a actionat legal atunci cand a decis suspendarea Parlamentului timp de cinci saptamani inainte de Brexit, a declarat miercuri presedintele Curtii, scrie Mediafax, citand Reuters.

Daca instanta decide impotriva lui Boris Johnson atunci ar putea fi nevoit sa convoace Parlamentul inainte de termen, oferindu-i legislativului mai mult timp pentru a-i contesat planul de a scoate tara din UE cu sau fara acord pe 31 octombrie. In orice caz, un document legal trimis la curte de catre avocatul lui Johnson indica faptul ca echipa care il reprezinta in instanta incearca sa mentina deschisa optiunea pentru ca acesta sa suspende din nou Parlamentul chiar daca decizia instantei ii va fi defavorabila.

La sfarsitul a trei zile de audieri, presedintele Curtii Supreme, Brenda Hale, a declarat ca acest caz nu se refera la momentul si modul in care Marea Britanie va parasi UE, ci doar la legalitatea sfaturilor lui Johnson catre regina.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri