25 Ianuarie 2007

Veniturile McDonald's au crescut vinderea unui lant de restaurante

Corporatia McDonald's, cel mai mare lant de restaurante din lume, a anuntat, miercuri, o crestere puternica a veniturilor din trimestrul patru din 2006, datorita castigurilor obtinute de companie dupa vanzarea, anul trecut, a lantului alimentar Chipotle Mexican Grill. Venitul net pentru trimestrul patru din 2006 a fost de 1,24 miliarde de dolari, respectiv un dolar pe actiune, fata de 608,5 milioane de dolari si 48 de centi pe actiune cu un an in urma.

Excluzand castigurile ocazionate de Chipotle, McDonald's a castigat 61 de centi pe actiune, egaland previziunile imbunatatite de 61 de centi pe actiune pe care compania le-a publicat saptamana trecuta, potrivit NewsIn. McDonald's a implementat, incepand cu 2003, o strategie diferita, agresiva, care a inclus adaugarea unor meniuri mai scumpe, cu salate sau sandvisuri cu pui, extinderea programului restaurantelor si prin care a permis clientilor sa plateasca pentru mese cu cartile de credit.

Actiunile McDonald's, compania cu sediul in Oak Brook, Illinois, au incheiat, marti, sedinta de tranzactionare, la pretul de 44,85 dolari pe unitate, la Bursa de Valori de la New York. Actiunile se tranzactioneaza la un nivel de aproximativ 17 ori mai mare decat estimarile medii de venituri pentru 2007 ale analistilor, comparativ cu o medie de 14,6 a companiilor din alcatuirea indicelui industrial Dow Jones, in care este inclusa si compania McDonald's.



Citeste si