23 Ianuarie 2020

Orasul chinez Wuhan a suspendat transportul public pentru a limita raspandirea coronavirusului



Orasul Wuhan din centrul Chinei, care se confrunta cu un focar de pneumonie provocata de un virus nou, a anuntat ca va suspenda joi transportul public si va inchide aeroportul si garile pentru plecari, cerandu-le totodata locuitorilor sa nu paraseasca orasul fara motive specifice, informeaza Xinhua, potrivit Agerpres.

Autobuzele orasului, metrourile, feriboturile si autocarele de lunga distanta, precum si zborurile si trenurile pentru pasagerii care vor sa plece vor fi suspendate joi incepand de la ora 10.00 dimineata (peste aproximativ cinci ore, la 02:00 GMT), pana la o notificare ulterioara, a indicat un aviz emis in primele ore ale zilei de joi de centrul creat pentru controlul si tratamentul pneumoniei cauzate de noul coronavirus aparut in oras.

Masurile vor fi luate pentru a "elimina in mod eficient raspandirea virusului, pentru a stopa in mod hotarat focarul si pentru a garanta sanatatea si siguranta oamenilor", se arata in aviz.

Un numar de 444 de cazuri de pneumonie legate de noul coronavirus si 17 decese au fost raportate in provincia Hubei miercuri la ora locala 20:00, majoritatea in capitala provinciei, Wuhan, oras cu peste 11 milioane de locuitori.

Virusul, care face parte din familia celor care provoaca SARS (Sindromul Acut Respirator Sever), a aparut in decembrie in Wuhan si s-a raspandit in mai multe tari din Asia si chiar in Statele Unite, unde a fost identificat un prim caz.



Citeste si