28 Februarie 2020

CORONAVIRUS| Jocurile Olimpice de la Tokyo NU vor fi anulate



Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a asigurat că forul internaţional este „total determinat” să organizeze Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, în ciuda propagării epidemiei de coronavirus în lume.

„CIO este total determinat să organizeze Jocuri Olimpice de succes la Tokyo începând cu data de 24 iulie. Prioritatea momentului este de a ne asigura că procesul de calificare (pentru JO 2020) se desfăşoară, asigurându-ne în acelaşi timp de sănătatea sportivilor”, a adăugat Bach.

Un alt membru al CIO, canadianul Dick Pound, a indicat că CIO nu are în vedere amânarea sau anularea Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2020, atât timp cât OMS nu va cere acest lucru, potrivit G4Media.

„CIO şi organizatorii de la Tokyo nu vor anula, nu vor amâna sau nu vor face nimic împotriva organizării Jocurilor în absenţa unor reglementări foarte serioase şi precise din partea OMS sau a autorităţilor competente. Cu excepţia unei crize mondiale a cărei gravitate ar împiedica Jocurile să aibă loc sau ar determina autorităţile să interzică deplasările sau ceva de genul, noi vom merge înainte”, a declarat Pound.

Dick Pound, care a fost preşedintele Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), a afirmat că este conştient de incertitudinea care planează asupra organizării competiţiei din cauza coronavirusului şi „ar fi iresponsabil să mergem înainte fără să ne gândim că ceva s-ar putea întâmpla”.

Epidemia de coronavirus a condus deja la anularea sau amânarea a numeroase evenimente sportive în Japonia sau în lume.



Citeste si