17 Martie 2020

Poliția spaniolă folosește drone pentru a ține populația în case



Poliția din Spania folosește drone echipate la bord cu difuzoare prin care sunt transmise mesaje în contextul epidemiei de coronavirus, transmite Forbes. După ce poliția din China a fost prima care a utilizat drone pentru impunerea carantinei în fața coronavirusului, spaniolii au preluat și ei metoda, Poliția din Madrid (unde se află jumătate din bolnavii infectați cu COVID19 din Spania) a pus pe Twitter un filmuleț cu o dronă în acțiune.

Mesajele transmise prin intermediul dronei solicită populației să rămână în case.

„Nu vom ezita să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru a asigura siguranţa tuturor. Deși unii încă ne îngreunează munca”, a scris poliţia pe Twitter.

Spania este lovită puternic de pandemia COVID-19. Peste 9.900 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus, iar 342 de oameni au murit din cauza bolii.

Guvernul de la Madrid a anunţat, luni după-amiază, decizia de a dispune închiderea frontierelor terestre.



Citeste si