Campionatele Europene de gimnastică artistică, de gimnastică ritmică şi de trampolină din acest an au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat Uniunea Europeană de Gimnastică (UEG) pe site-ul său oficial.

Europenele feminine de gimnastică artistică erau programate la Paris, între 30 aprilie şi 3 mai, cele masculine erau prevăzute la Baku, în perioada 27-31 mai, Europenele de trampolină urmau să aibă loc la Goeteborg (Suedia), în intervalul 7-10 mai, iar Europenele de gimnastică ritmică trebuiau să aibă loc la Kiev, între 21 şi 24 mai, scrie Agerpres.

Decizia UEG vine în urma restricţiilor de circulaţie în contextul pandemiei, deşi iniţial forul continental avea în vedere organizarea lor cu măsuri stricte de siguranţă,

UEG asigură că va lucra cu determinare pentru a găsi soluţii viabile pentru toate aceste evenimente, pe care intenţionează să le mute în a doua parte a anului şi va colabora pentru acest lucru cu comitetele locale de organizare pentru găsirea unor date noi, mai multe informaţii urmând să fie publicate la finalul lunii aprilie.

Totodată, a fost informată Federaţia Internaţională de Gimnastică, având în vedere că aceste competiţii europene erau şi turnee de calificare la JO. S-a cerut, astfel, o realocare a locurilor cotă pentru gimnaştii europeni.

''Principala noastră preocupare este siguranţa şi bunăstarea gimnaştilor, a anturajului lor, a fanilor şi a partenerilor noştri. Având în vedere situaţia de azi, considerăm că amânarea acestor evenimente importante este cea mai bună soluţie'', a declarat preşedintele UEG, Farid Gaibov.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri