Mai multe ţări au fost adăugate pe lista cu statele care au peste 500 de cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus, în cazul cărora se impune izolarea la domiciliu a cetăţenilor români care vin din acestea.

Pe lista actualizată în acest weekend şi publicată pe site-ul INSP au fost adăugate Chile, Polonia, Grecia, Turcia, Pakistan, Ecuador şi Finlanda, conform Agerpres.ro.

Potrivit unei decizii a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, cetăţenii români care vin din state cu peste 500 de cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus vor fi izolaţi la domiciliu timp de 14 zile, acestea fiind cunoscute ca ''zone galbene''.

Pe site-ul INSP a fost publicată vineri lista actualizată cu aceste ţări. Ele sunt: Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, Chile, Coreea de Sud - partea ţării unde nu este instituită carantina, Danemarca, Ecuador, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Japonia, Marea Britanie, Malaezia, Norvegia, Olanda, Pakistan, Polonia, Portugalia, Republica Populară Chineză - zona în care nu este instituită carantina, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia şi Turcia.

Statele care sunt marcate ca ''zone roşii'' şi pentru care se impune carantina sunt: Republica Populară Chineză - regiunea Hubei, Italia - întreaga ţară, Coreea de Sud - Daegu (oraş) şi Cheongdo (judeţ) şi Iran - întreaga ţară.

Sursa foto: DigitalMammoth / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri