Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, a declarat că instituţia ar putea mobiliza resurse de 150 miliarde de dolari în următoarele 15 luni, pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să lupte şi să se redreseze în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Într-o declaraţie ce i-a vizat pe guvernatorii băncilor centrale şi miniştrii de Finanţe ai G20, Malpass a cerut naţiunilor creditoare din G20 să permite celor mai sărace state să suspende toate plăţile datoriilor în timp ce se luptă cu virusul. G20 reprezintă cele mai puternice ţări ale lumii, potrivit Agerpres.

Şeful Băncii Mondiale susţine că celor mai sărace state trebuie să li se permită să-şi concentreze resursele pe răspunsurile sistemelor lor de sănătate la criză.

"Cer liderilor G20 să permită celor mai sărace state să suspende achitarea tuturor creditelor, până când Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional fac o evaluare completă a reconstrucţiei lor şi a necesităţilor lor de finanţare", se arată în comunicatul instituţiei financiare internaţionale.

În acest moment, Banca Mondială pregăteşte proiecte în 49 de ţări afectate de epidemie printr-o facilitate rapidă de creditare, iar deciziile urmează să fie anunţate săptămâna aceasta în cazul a 16 proiecte, a declarat Malpass.

Aceasta a adăugat că Banca Mondială se consultă cu China şi alte ţări importante pentru a obţine ajutor în fabricarea şi livrarea rapidă a echipamentelor medicale ţărilor care au nevoie.

Sursa foto: Pixabay

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Citește și
Kaufland dă 500.000 de euro ONG-urilor care îi ajută pe cei afectați de Covid-19
Setari Cookie-uri