Şapte persoane care lucrează la Ambasada României la Paris au fost testate pozitiv cu COVID-19, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Au fost dispuse măsurile care se impun în relaţia cu autorităţile din statul de reşedinţă, respectiv măsuri de protecţie pentru restul colectivului misiunii diplomatice şi familiile acestora. Starea celor şapte persoane este bună, scrie Agerpres.

MAE menţionează că, în acest context, activitatea Ambasadei României în Republica Franceză va fi restrânsă, având în vedere necesitatea ca personalul misiunii să intre în autoizolare.

Activitatea Secţiei consulare este suspendată temporar, fiind preluate doar cazurile urgente, indică sursa citată.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri