7 Aprilie 2020

In Germania, slujbe de Paște în cinematografe aflate în aer liber



Locuitorii din oraşul german Dusseldorf vor avea ocazia să participe la slujbele de Paştele catolic din acest weekend, în ciuda pandemiei de coronavirus, datorită unui cinematograf tip drive-in, relatează agenţia DPA, preluat de Agerpres.

Un podium şi un altar vor fi amenajate în interiorul cinematografului din oraşul vestic, potrivit Bisericii Protestante din Germania.

Oamenii vor putea apoi să intre cu maşina la cinematograf şi să asculte slujbele la radiourile din maşină. Biletele, disponibile gratuit online, vor fi scanate prin geamurile maşinilor pentru reducerea riscului de infectare.

Potrivit organizatorilor, cinematograful drive-in are o capacitate de cinci sute de maşini.

Iniţiativa este organizată împreună cu autorităţile oraşului, notează DPA. Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină, care celebrează învierea lui Iisus Hristos.

Cinematograful drive-in se deschide săptămâna aceasta pentru a oferi "divertisment şi bucurie" în timpul pandemiei de coronavirus şi va funcţiona în conformitate cu reglementările de siguranţă şi normele de distanţare socială pe care Germania le-a instituit pentru stoparea răspândirii bolii.

"Ofertele ce permit o formă de comuniune socială sunt în prezent mai importante ca niciodată", a declarat primarul oraşului Dusseldorf, Thomas Geisel.



Citeste si