COVID-19 | FMI va acorda fonduri celor mai sărace 25 de state pentru acoperirea datoriilor

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat luni plata unui ajutor de urgenţă unui număr de 25 de ţări dintre cele mai sărace din lume pentru a le permite o relaxare a datoriei şi a face mai bine faţă impactului pandemiei de COVID-19.

Măsura anunţată permite acoperirea pe şase luni a plăţii datoriei către FMI şi "alocarea unei părţi mai mari din slabele lor resurse eforturilor în domeniul urgenţei medicale şi ajutorului", potrivit unui comunicat al FMI, scrie Agerpres.

Cele 25 de ţări sunt: Afganistan, Benin, Burkina Faso, Republica Centrafricană, Ciad, Comore, RD Congo, Gambia, Guineea, Guineea-Bissau, Haiti, Liberia, Madagascar, Malawi, Mali, Mozambic, Nepal, Niger, Rwanda, Sao Tome şi Principe, Sierra Leone, Insulele Solomon, Tadjikistan, Togo şi Yemen.

Sursa foto: Shutterstock


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Citește și
Klaus Iohannis: România a gestionat eficient criza sanitară în pandemie
Setari Cookie-uri