Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (EU-OSHA) a publicat un ghid privind întoarcerea la serviciu, în condiţiile în care angajatorii se întreabă cum se pot garanta sănătatea şi siguranţa lucrătorilor atunci când se întorc la locul de muncă.

"Pentru Comisia Europeană este extrem de important să se asigure că lucrătorii se pot întoarce la locul de muncă într-un mediu sigur şi sănătos. Prin urmare, ghidul publicat reprezintă o contribuţie esenţială a UE în această perioadă importantă", se arată într-un comunicat a autorității europene, citat de Agerpres.

De asemenea, "ghidul conţine linkuri către informaţii naţionale privind sectoare şi ocupaţii specifice. Ghidul se referă la mai multe aspecte: evaluarea riscurilor şi măsuri adecvate, implicarea lucrătorilor, grija faţă de lucrătorii care au fost bolnavi, planificarea şi învăţarea pentru viitor, o permanentă bună informare şi informaţii pentru sectoare şi ocupaţii".

La ghidul elaborat de EU-OSHA în cooperare cu Comisia Europeană au contribuit, de asemenea, Comitetul consultativ tripartit pentru securitate şi sănătate la locul de muncă şi Comitetul inspectorilor de muncă principali. Ghidul va fi actualizat regulat cu informaţii fiabile, în funcţie de evoluţia situaţiei.

"Astăzi, mai mult decât oricând, este foarte evident că protejarea şi promovarea securităţii şi a sănătăţii în muncă sunt de o importanţă capitală pentru lucrători, companii, sisteme de protecţie socială şi societate în ansamblu. Acest ghid oferă răspunsuri la întrebări practice ale angajatorilor, cum ar fi: cum pot reduce la minimum expunerea la coronavirus la locul de muncă şi cum îşi pot actualiza evaluarea riscurilor, având grijă de lucrătorii care au fost bolnavi. Ghidul va ajuta angajatorii şi companiile să gestioneze întoarcerea la locul de muncă şi să ofere sfaturi practice personalului", a declarat comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri