Angela Merkel doreşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia în pofida atacurilor cibernetice

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că va depune eforturi în continuare pentru o îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia, în pofida atacurilor cibernetice, care nu uşurează acest demers, adăugând că ia foarte în serios astfel de probleme, informează Reuters.

"Mă voi strădui pentru bune relaţii cu Rusia întrucât cred că există toate motivele pentru a continua eforturile noastre diplomatice, dar astfel de lucruri nu ne fac munca mai uşoară", a declarat Merkel într-un discurs rostit în Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, când a fost întrebat despre atacurile cibernetice atribuite Rusiei, scrie Agerpres.

În acelaşi timp, Angela Merkel a spus că are "dovezi" despre tentative "scandaloase" de atacuri cibernetice ruseşti care au vizat cancelaria germană, potrivit AFP. "Pot spune sincer că aceasta îmi face rău. În fiecare zi încerc să am cele mai bune relaţii cu Rusia, iar, pe de altă parte, există dovezi tangibile că forţele ruse fac aşa ceva", a afirmat Merkel în faţa deputaţilor reuniţi în Bundestag, el însuşi victima unui atac cibernetic în 2015 atribuit serviciilor ruseşti.

Publicaţia Der Spiegel a relatat săptămâna trecută că Serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU) pare să fi intrat în posesia mai multor e-mailuri ale biroului parlamentar al cancelarului Angela Merkel în urma unui atac cibernetic comis în 2015 împotriva parlamentului german. Moscova a negat acuzaţiile precedente cu privire la atacuri cibernetice în străinătate.

Citește și Angela Merkel, atacată de hackeri ruşi. Moscova a negat acuzaţiile

Sursa foto: Pixabay

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Citește și
VIDEO Jair Bolsonaro şi-a dat masca jos după ce a anunţat că are Covid-19
Setari Cookie-uri