Elveţia a decis să-şi redeschidă mai devreme decât era prevăzut frontierele cu toate ţările Uniunii Europene, pe 15 iunie, o măsură solicitată de Italia, informează Agerpres.

Guvernul elveţian a anunţat la mijlocul lui mai că intenţionează să redeschidă frontierele pe 15 iunie cu Austria, Germania şi Franţa, făcând-şi publică după câteva zile şi intenţia de a restabili până cel târziu la 6 iulie libera circulaţie a persoanelor şi libertatea de deplasare cu toate ţările din spaţiul Schengen.

Însă Italia a decis să ridice restricţiile de intrare în frontierele interne ale spaţiului Schengen cu vecinii săi pe 3 iunie şi a cerut reciprocitate de la ţările vecine.

Până acum, cererea Italiei a fost respinsă de autorităţile elveţiene, care au estimat chiar marţea aceasta că "este prea devreme pentru ridicarea controalelor" cu Italia.

După trei zile şi "dat fiind actuala situaţie epidemiologică", guvernul elveţian a estimat că restricţiile de intrare vor putea fi ridicate pe 15 iunie pentru toate ţările din UE şi pentru Regatul Unit, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Această decizie a urmat unei "conferinţe video informale a miniştrilor de interne ai statelor Schengen, care a avut loc vineri", a precizat guvernul elveţian într-un comunicat.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri