Statele Unite au înregistrat un nou record de număr de contaminări cu coronavirusul în 24 de ore, cu peste 65.000 de cazuri suplimentare într-o zi, potrivit datelor prezentate de universitatea americană Johns Hopkins, scrie AFP.

Numărul total de cazuri înregistrate în ţară de la începutul pandemiei este în prezent de peste 3,11 milioane. Precedentul record data de marţi, cu peste 60.200 de noi cazuri într-o zi, conform Agerpres.ro.

Citește și Avertismentul unui medic, legat de COVID-19: Ultimele zile au adus la spital pacienți tineri

Îngrijorarea în faţa coronavirusului este tot mai mare în Statele Unite, care cunosc de câteva săptămâni o explozie a numărului de contaminări în sudul şi vestul ţării, de departe cea mai afectată din lume în valoare absolută.

Experţii se tem că şi curba deceselor va cunoaşte rapid aceeaşi traiectorie. În 24 de ore, 1.000 de persoane au decedat din cauza COVID-19 pe teritoriul american, un total de 133.195 de victime.

"Ne aflăm într-o situaţie foarte dificilă", a declarat joi directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA, Anthony Fauci.

Redeschiderea ţării a avut loc "sărind peste toate etapele recomandate", a criticat el într-o teleconferinţă organizată de media The Hill. "Nu este modul corect de a proceda. Avem nevoie să regândim asta şi să o facem diferit", a insistat el.

"Cred că statele trebuie să ia o pauză în procesul lor de ridicare a restricţiilor", a mai spus cel mai înalt expert în boli infecţioase al administraţiei americane. Dar a nuanţat: "Nu cred că trebuie să ne întoarcem la o închidere completă".

Donald Trump a minimalizat din nou recordurile cotidiene. "Pentru a suta oară, motivul pentru care avem atâtea cazuri, în comparaţie cu alte ţări care nu sunt mai bine ca noi, este că noi facem mai multe teste şi mai bine", a scris el pe Twitter joi.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri