Uniunea Europeană a retras oficial Serbia şi Muntenegru de pe lista ţărilor terţe sigure, dinspre care sunt permise călătoriile neesenţiale, numărul statelor vizate fiind redus la 12, transmite AFP, potrivit Agepres.

Astfel, pe listă au rămas Algeria, Australia, Canada, Coreea de Sud, Georgia, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Thailanda, Tunisia şi Uruguay.

Prezenţa Chinei pe această listă rămâne condiţionată de o clauză de reciprocitate - călătoriile dinspre acest stat vor fi permise numai dacă autorităţile chineze vor permite intrarea călătorilor din UE.

Lista, elaborată cu dificultate în urmă cu două săptămâni, se bazează ''în particular'' pe criterii epidemiologice şi este supusă unei revizuiri la fiecare 15 zile. Excluderea Serbiei şi a Muntenegrului de pe lista respectivă a fost propusă în urmă cu câteva zile de preşedinţia germană a Consiliului UE.

Călătoriile ''neesenţiale'' spre Europa au fost interzise de la 17 martie, în vederea combaterii propagării pandemiei de COVID-19. Recomandarea adoptată joi nu are caracter constrângător: ţările membre ale UE rămân responsabile pentru călătorii pe care îi lasă să intre pe teritoriul lor. Ele pot, în deplină transparenţă, să ridice doar gradual restricţiile de călătorie către ţările listate.

Totuşi, UE a încercat să se coordoneze, ţinând cont de libera circulaţie în interiorul spaţiului Schengen.

În ultimele zile, Serbia şi Muntenegrul au înregistrat creşteri îngrijorătoare ale numărului cazurilor de COVID-19. Pe lista respectivă nu figurează SUA, ţara cea mai afectată de pandemie înregistrând 140.000 de decese, dar nici Brazilia (aproape 2 milioane de cazuri şi peste 70.000 de morţi), Rusia şi India, ţară unde epidemia a ''explodat'' de la începutul acestei luni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri