Statele Unite au înregistrat din nou un record al contaminărilor zilnice cu noul coronavirus, cu peste 68.000 de noi cazuri înregistrate în 24 de ore, potrivit cifrelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

Joi la ora locală 20:30 (vineri 00:30 GMT), 3.560.364 de cazuri de coronavirus erau diagnosticate în ţară de la începutul epidemiei. Statele Unite înregistraseră deja un record de noi cazuri cu o zi înainte. Numărul de decese în ultimele 24 de ore a crescut la 974, ajungând la un total de 138.201, potrivit Agerpres.

Statul Florida, care a devenit actualul epicentru al epidemiei din ţară, a înregistrat joi 156 de decese, fiind cel mai mare număr de morţi din timpul pandemiei în acest stat. Aceste decese urmează creşterii exponenţiale a contaminărilor observate de la începutul lunii iunie, având în vedere intervalul dintre infectare, spitalizare şi deces.

Florida este statul american care detectează cele mai multe noi cazuri în fiecare zi, înaintea Californiei şi Texasului, ale căror bilanţuri zilnice indică în jur de 10.000 de cazuri. Până în prezent, peste 315.000 de locuitori din Florida au fost contaminaţi cu noul coronavirus.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri