19 Iulie 2020

COVID-19 | Un medic din Israel s-a reinfectat la aproximativ 3 luni de la vindecare



Este al doilea caz de la Sheba Medical Center în care un pacient care s-a însănătoșit s-a reinfectat, scrie HotNews.

Un doctor de la Sheba Medical Center din orașul Ramat Gan a fost confirmat cu coronavirus la trei luni după ce s-a vindecat de Covid-19. Doctorul avea febră, tuse, dureri musculare când a fost testat pozitiv la coronavirus în aprilie, dar s-a recuperat, iar testul a fost negativ în mai și iunie.

La începutul lunii, doctorul a intrat în contact cu un pacient confirmat și apoi a fost testat din nou pozitiv.

Este a doua oară când s-a identificat la Sheba Medical Center o reinfectare. Un pacient s-a recuperat, a ieșit din spital, apoi s-a întors cu inflamație severă la plămâni.
Săptămâna trecută, dr. Maria van Kerkhove, de la Organizația Mondială a Sănătății, a explicat faptul că există mai multe studii care încearcă să identifice pentru cât timp oferă protecție anticorpii pentru că studiile inițiale arată că imunitatea ar dura doar câteva luni.



Citeste si