Allianz estimeaza ca oferta sa de 10,5 mil euro, va genera profit

Allianz estimeaza ca oferta sa de 10,5 mil euro, va genera profit

Oferta facuta de Allianz, in valoare de 10,5 miliarde de euro, pentru a cumpara pachete minoritare de actiuni ale filialelor de asigurari din Germania si Franta a dezamagit pe unii dintre actionari, insa miscarea ar putea genera o valoare mai mare a dividendelor anul viitor.

Cel mai mare asigurator german a dezvaluit, luna trecuta, planul de a cumpara 42% din filiala AGF, din Franta si cele 9 procente din AllianzLeben pe care nu le detine, finantand intelegerea cu 7,5 miliarde de euro, bani gheata si 3 miliarde euro in actiuni, informeaza NewsIn. Oferta ar putea absorbi mare parte din profitul net record, estimat la 6,85 miliarde de euro si pe care Allianz ar trebui sa-l afiseze joi, cand anunta veniturile pentru 2006.

Multi investitori apreciaza ca Allianz plateste deja prea mult si ca banii pot fi folositi pentru o rascumparare de actiuni sau pentru cresterea ratei de 18% a randamentului dividendelor, care este redusa comparativ cu randamentul dividendelor la nivel international, de 35-40%.

"Allianz ar fi putut utiliza mai bine banii pentru a creste pretul actiunilor", a declarat managerul de fond de la Union Investment, Reiner Kloecker.Acesta a adaugat ca "intelegerea este logica din punct de vedere strategic, pe termen lung, insa, in opinia mea, pretul platit este prea mare".

Cumpararea partilor minoritare din AGF si Allianz Leben a devenit probabila cu doi ani in urma, cand Allianz a anuntat reincorporarea grupului potrivit regulamentului UE. Grupul si-a eficientizat, astfel, structura, prin fuziunea cu filiala italiana RAS.

Directorul Allianz, Michael Diekmann, a incercat, in repetate randuri, sa elimine speculatiile referitoare la o achizitie, insa compania a oferit o prima de aproape 20% pentru actiuni, despre care a indicat ca reflecta speculatiile de cumparare.

"Credibilitatea conducerii a fost afectata de decizie", a apreciat Kloecker, de la Union Investment. Actiunile Allianz au stagnat de la dezvaluirea ofertelor, cu toate ca grupul a apreciat ca tranzactia va aduce un castig de 3% al veniturilor pe actiune, inca din 2007.

Personalizate pentru tine