Marea Britanie amână cu două săptămâni următoarea fază de relaxare. Anunțul a fost făcut de premierul Boris Johnson, potrivit căruia restricțiile pot fi prelungite și după 15 august, dacă nu scade curba infectărilor.

Teatrele și caziourile rămân închise, nici concerte nu se pot organiza, iar la nunți de exemplu, nu pot fi mai mult de 30 de invitați, scrie Digi24.

De asemenea, vor fi mai mulți polițiști în spații publice pentru a verifica dacă sunt respectate deciziile privind purtarea măștilor de protecție.

În nordul Angliei vor fi introduse noi restricții pentru că acolo sunt cele mai îngrijorătoare focare, dar șeful guvernului de la Londra susține că nu va fi o carantină totală, ca lunile trecute.

Te poate interesa și: Luptă acerbă pentru obținerea vaccinului anti-COVID. Marea Britanie și-a asigurat 60 de milioane de doze din vaccinul Sanofi/GSK

”Raportul săptămânal al Biroului Național de Statistică arată că rata de răspândire a virusului în Anglia este posibil să crească pentru prima dată din luna mai. Aproximativ un om din 1.500 este infectat, în comparație cu 1 la 1.800 la 15 iulie și 1 la 2.000 în a doua jumătate a lunii iulie. BNS estimează de asemenea că avem acum 4.900 de infectări pe zi, față de 3.000 la 15 iulie”, a declarat Boris Johnson, premierul Marii Britanii.

”Am analizat datele și din nefericire vedem anumite regiuni din nordul Anglie cu o creștere a cazurilor de coronavirus. De azi de la miezul nopții, interzicem întruniri în reședințe private, în interior. Am luat această decizie cu greutate, dar din nefericire este necesară pentru că am văzut că întrunirile din reședințe private nu țin cont de distanțarea fizică, una dintre cauzele creșterii ratei de infectare cu coronavirus”, a spus Matt Hancock, ministrul britanic al Sănătății.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri