Grecia ar trebui să se aştepte la un declin de cel puţin 6% al economiei anul acesta, din cauza veniturilor pierdute în sectorul turismului, în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), se arată într-un raport publicat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), scrie Agerpres.

Grecia va fi a doua cea mai afectată ţară din lume în ceea ce priveşte impactul negativ provocat de încetinirea turismului - doar Thailanda urmând să înregistreze efecte negative mai accentuate - avertizează FMI. În aprilie, instituţia financiară internaţională previziona că Grecia se va confrunta cu cea mai severă recesiune în rândul ţărilor din zona euro, din cauza pandemiei.

Declinul semnificativ al rezervărilor hoteliere, al călătoriilor internaţionale şi al sosirilor de turişti vor afecta turismul elen anul acesta.

"Veniturilor pierdute în sectorul turismului vor depăşi 2% din PIB în special în Costa Rica, Egipt, Grecia, Maroc, Noua Zeelandă, Portugalia, Spania, Sri Lanka, Thailanda şi Turcia. Efectele se vor resimţi, într-o anumită măsură, în 2021 şi dincolo de acest an", se arată în raportul FMI.

Viitorul arată sumbru pentru Grecia, în special dacă va exista un al doilea val de infecţii. "Incertitudinile sunt ridicate dar consecinţele macroeconomice vor fi mai extinse pentru economiile care aveau vulnerabilităţi preexistente. O înrăutăţire suplimentară a încrederii în economiile care aveau vulnerabilităţi preexistente - cum ar fi deficite mari de cont curent, un procent ridicat al datoriei în valută, şi rezerve internaţionale limitate - vor spori riscurile unor crize externe", avertizează Fondul Monetar Internaţional.

Citeste si:
UPDATE Un decedat și nouă răniți după cutremurul care a zguduit Creta
UPDATE Un decedat și nouă...

În mai, rata şomajului în Grecia a urcat la 17%, de la 15,7% în aprilie, arată datele Agenţiei naţionale de statistică (ELSTAT).

Sectorul turismului, grav afectat de criza sanitară, este crucial pentru economia Greciei în condiţiile în care este responsabil pentru mai mult de 20% din Produsul Intern Brut.

În 2019, Grecia a înregistrat un an record cu peste 34 milioane de vizitatori. Pentru acest an reprezentanţii din sectorul turistic cred că un obiectiv realist este o treime din numărul de vizitatori înregistrat anul trecut.

Citeste si:
TOP cele mai ieftine hoteluri de 5 stele din lume
TOP cele mai ieftine hoteluri...
Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri