Ucraina a înregistrat în ultimele 24 de ore un record de 1.732 de cazuri de COVID-19, urcând bilanţul total al contagierilor de la izbucnirea pandemiei la 87.872, au informat autorităţile locale citate de EFE.

Potrivit Consiliului Naţional însărcinat cu monitorizarea situaţiei provocate de noul coronavirus, recordul înregistrat anterior, în ziua de 13 august, a fost de 1.592 cazuri de COVID-19, conform Agerpres.ro.

Cel mai mare număr de cazuri într-o singură zi a fost raportat în regiunile Harkov (205), Liov (186) şi Odesa (160).

În capitala ucraineană Kiev au fost confirmate 158 cazuri noi de coronavirus.

Decesele asociate infecţiei COVID-19 într-o singură zi s-au cifrat la 19, potrivit surselor oficiale, urcând numărul total al deceselor asociate acestei boli la 2.011.

Ministrul ucrainean al sănătăţii, Maxim Stepanov, declarase că autorităţile preconizează reluarea producţiei proprii de vaccinuri în plină pandemie de COVID-19.

"Dacă o ţară are o producţie proprie de vaccinuri, este mai puţin dependentă de celelalte", a spus Stepanov, citat de portalul Korrespondent.net, subliniind că în vremea Uniunii Sovietice, Ucraina avea o bază ştiinţifică "foarte solidă" şi putea produce vaccinuri.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri