Guvernul irlandez a decis marţi să înăsprească restricţiile pentru adunări publice, inclusiv în incintele sportive, pentru a împiedica o creştere a contaminării cu noul coronavirus, relatează Agerpres.

Întâlnirile în aer liber vor fi limitate la 15 persoane, faţă de 200 până acum, a anunţat premierul Micheal Martin, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la încheierea unei reuniuni a miniştrilor.

Nu suntem într-o etapă în care putem reveni la normalitate. Suntem din nou într-un moment critic. Dacă dorim să limităm numărul persoanelor care se îmbolnăvesc grav sau mor din cauza virusului, trebuie să urmăm aceste măsuri de sănătate publică.

premierul irlandez

Cel mult şase persoane se pot reuni în interior şi nu peste 50, cu excepţia serviciilor religioase, cum ar fi slujbele sau ceremoniile de căsătorie.

Cafenelele şi restaurantele vor putea rămâne deschise respectând distanţarea fizică, dar se vor închide la 23:30. Evenimentele sportive vor fi organizate fără public.

În total, 1.774 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit în Irlanda şi peste 27.000 de persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri