Liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi a fost internat joi într-un spital din Siberia, cu simptome a ceea ce purtătoarea sa de cuvânt califică drept "otrăvire", după ce avionul în care se afla acesta a aterizat de urgenţă, informează Reuters.

Navalnîi, 44 de ani, este inconştient şi internat la terapie intensivă, după ce a început să se simtă rău în timpul zborului de întoarcere spre capitala rusă Moscova din oraşul siberian Tomsk, a precizat purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmuş.

După ce avionul a aterizat la Omsk, Navalnîi a fost dus la spital cu suspiciunea de otrăvire, a adăugat ea pe reţelele sociale Twitter şi Telegram.

"Presupunem că Aleksei (Navalnîi) a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă", a subliniat ea, potrivit Agerpres.

Iarmuş a făcut o paralelă cu un incident de anul trecut, în timpul căruia Navalnîi a manifestat o reacţie alergică acută care, potrivit medicilor, ar fi putut fi cauzată de o otrăvire cu o substanţă chimică necunoscută.

Navalnîi, avocat şi activist anticorupţie, a stat de mai multe ori la închisoare în ultimii ani pentru organizarea de proteste anti-Kremlin.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că pedepsele cu detenţia aplicate de Rusia împotriva lui Navalnîi în 2012 şi 2014 au fost motivate politic şi au încălcat drepturile sale, decizie pe care Moscova o contestă

Sursa foto: Shutterstock / Sergei Drozd

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri