Vânturi din zona Oceanului Antarctic au ajuns în sud-estul Australiei provocând ninsori la altitudini joase în mai multe state, numeroase persoane bucurându-se de evenimentul rar în pofida vânturilor puternice şi a zăpezii abundente care au condus la închiderea unor drumuri, relatează Agerpres.

Imagini cu oraşe înzăpezite şi peisaje din statele New South Wales (NSW), Victoria, capitala Canberra şi statul insular Tasmania au inundat reţelele sociale, în timp ce localnicii s-au grăbit să surprindă căderile de zăpadă.

"Am văzut zăpadă la #Canberra astăzi, şi chiar am auzit că fulgi au aterizat pe clădirea Parlamentului", în capitala Australiei, a anunţat Agenţia de Meteorologie într-o postare pe Twitter.

Un strat de zăpadă de peste un metru s-a depus în mai multe regiuni alpine, iar vremea rece se va menţine probabil timp de câteva zile, a precizat agenţia.

"Este minunat", a declarat Raj Kumar pentru reţeaua de televiziune Seven Network. Kumar a călătorit din Sydney împreună cu familia pentru a vedea zăpada în oraşul Oberon din New South Wales, o zonă grav afectată de incendiile de vegetaţie de anul trecut.

Sursa foto: Facebook/Jurnal de Vreme

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri