Autoritățile din întreaga lume au luat măsuri sau se pregătesc pentru acestea, în așteptarea unui al doilea val al pandemiei de coronavirus. Dacă, de exemplu, Israelul a decis să reimpună carantina la nivel național, în Anglia, de luni, a intrat în vigoare o restricţie strictă privind adunările la care participă mai mult de şase persoane.

În Israel, rata cazurilor de infectare din această ţară este în creştere, cu 153.217 de cazuri de COVID-19, dintre care 1.103 decese, la o populaţie de 9 milioane.

Conform datelor colectate de AFP și publicate de Agerpres, Israel este a doua ţară din lume cu cele mai multe cazuri de coronavirus pe cap de locuitor în cursul ultimelor două săptămâni, după Bahrain. Acest stat a devenit duminică seara prima ţară puternic afectată de coronavirus care a reimpus măsuri de izolare la nivel naţional, timp de cel puţin trei săptămâni.

Ce măsuri a luat Israel pentru al doilea val de COVID-19

Măsurile de izolare reimpuse în Israel vor intra în vigoare începând de vineri, 18 septembrie, odată cu Rosh Hashana (Anul Nou evreiesc), vor continua în timpul sărbătorii de Yom Kippur şi vor lua sfârşit la 9 octombrie, de Sukkot (sărbătoarea Tabernacolelor), au precizat autorităţile.

Astfel, israelienii nu vor mai avea voie să iasă la o distanţă mai mare de 500 de metri de domiciliu, spaţiile comerciale neesenţiale vor fi închise, inclusiv mall-urile, şi vor fi interzise întâlnirile cu mai mult de zece persoane, printre alte restricţii. Şcolile vor fi de asemenea închise. Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv va rămâne însă deschis.

Noi măsuri de izolare, cel puţin parţiale, intră de asemenea în vigoare, luni, la Jakarta, în urma unei agravări a epidemiei, la trei luni după ridicarea restricţiilor.

Al doilea val vizează şi Regatul Unit, unde peste 3.500 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate vineri, conform cifrelor guvernamentale, cel mai grav bilanţ zilnic consemnat după data de 17 mai. Şi rata de reproducere a coronavirusului (denumită 'R') se situează în prezent între 1 şi 1,2, adică peste nivelul care antrenează o accelerare a cazurilor de contaminare.

„Regula celor şase” în Anglia

De luni, o restricţie strictă privind adunările la care participă mai mult de şase persoane provenite din gospodării diferite intră în vigoare în Anglia (dar nu şi în alte regiuni ale Regatului Unit). Această restricţie se aplică în spaţiile închise şi în aer liber, cu excepţia şcolilor, locurilor de muncă, nunţilor sau înmormântărilor.

Marţi, toate întâlnirile între prieteni sau familii vor fi interzise la Birmingham, al doilea oraş cel mai populat din Regatul Unit, potrivit unei decizii a autorităţilor locale. Localnicii pot merge în continuare la cafenele, restaurante sau magazine, dar nu pot întâlni alţi oameni din gospodării diferite.

„Al doilea val” a fost întotdeauna o expresie de temut. Aceasta a devenit realitate, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz duminică, avertizând că ţara sa se află „la începutul celui de-al doilea val” şi că se va depăşi în curând cifra de 1.000 de cazuri noi pe zi.

Kurz a chemat populaţia să respecte cu stricteţe măsurile antiepidemice şi să reducă la maximum contactele. Începând de luni, măştile care sunt deja impuse în supermarketuri şi mijloacele de transport public devin obligatorii în toate unităţile comerciale şi clădirile publice din Austria.

Aceeaşi îngrijorare se manifestă şi în Cehia, care a înregistrat sâmbătă, pentru a treia zi consecutiv, un număr record de cazuri de infectare, cu 1.541 de cazuri noi, potrivit Ministrului Sănătăţii. Această ţară cu 10,7 milioane de locuitori este în prezent una dintre cele trei state membre ale Uniunii Europene în care progresia zilnică a virusului este cea mai rapidă, după Franţa şi Italia. Cu toate acestea, aceste ultime două state efectuează de două ori mai multe teste de depistare a noului coronavirus.

În Franţa, pragul simbolic de 10.000 de cazuri noi în 24 de ore a fost depăşit sâmbătă, un record de la lansarea testelor pe scară largă în această ţară.

Cum a început școala în Italia, în timp de pandemie

Luni, în Italia, majoritatea celor aproximativ opt milioane de elevi revin la şcoală după şase luni de închidere a unităţilor de învăţământ. O carantină imediată va fi impusă celor care au intrat „în contact apropiat” cu orice elev sau profesor depistat pozitiv la testul de COVID-19.

Această reîntoarcere la şcoală este marcată de restricţii, precum distanţarea, 5.000 de clase noi fiind create şi aproape 5.000 de clase vechi fiind mărite, spălarea mâinilor - 170.000 de litri de gel hidroalcoolic au fost promişi de Guvern şi urmează să fie furnizaţi săptămânal - şi purtarea obligatorie a măştii. Aproximativ 11 milioane de măşti vor fi furnizate zilnic gratuit profesorilor şi elevilor.

În schimb, guvernul din Venezuela a decis ca şcoala să nu fie reluată până în 2021.

Coreea de Sud a decis la rândul său să reducă de luni restricţiile anticoronavirus pentru cei 25 de milioane de locuitori din regiunea Seul. Însă, premierul Chung Sye-kyun are în vedere aplicarea unor restricţii în timpul marii transhumanţe pe care ţara o cunoaşte în fiecare an la sfârşitul lunii septembrie, în perioada sărbătorii Chuseok.

Autorităţile veghează la respectarea măsurilor de protecţie se lovesc uneori de rezistenţă din partea populaţiei şi sunt nevoite să adopte măsuri dure. Poliţia australiană a reţinut duminică la Melbourne peste 70 de persoane care au demonstrat împotriva măsurilor restrictive.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri