27 Februarie 2007

Consiliul Concurentei a avizat preluarea unei divizii Alcatel Lucent de catre Thales

Consiliul Concurentei a autorizat concentrarea economica realizata pe plan mondial de catre compania franceza Thales prin achizitionarea Diviziei de Solutii pentru Transport (TSD) din cadrul Diviziei de Integrare si Servicii (ISD) a Alcatel Lucent din Franta, potrivit unui comunicat de presa.

Compania Thales din Franta a cumparat Divizia de Solutii pentru Transport (TSD), inclusiv activitatile de Siguranta si Securitate, Comanda si Control (SSCC) din cadrul Diviziei de Integrare si Servicii (ISD) a Alcatel Lucent din Franta. In Romania, tranzactia consta in preluarea indirecta de catre Thales (prin cumpararea actiunilor companiei Alcatel Transport Solutions Holding GmbH), dar si a actiunilor unei societati nou infiintate (Alcatel Transport Solutions SRL Bucuresti), careia i-au fost transferate activitatile TSD derulate anterior de catre Alcatel Romania SA, informeaza NewsIn.

Alcatel Lucent nu are nici o divizie ISD si SSCC activa pe piata din Romania si din acest motiv, Consiliul Concurentei a analizat doar preluarea Diviziei de Solutii pentru Transport (TSD) de catre Thales. In urma analizei operatiunii notificate, autoritatea romana de concurenta a constatat ca aceasta nu are ca efect restrangerea, inlaturarea sau denaturarea concurentei pe piata sistemelor de semnalizare pentru liniile principale de cale ferata (ML).

Conform prevederilor legii, operatiunile de concentrare economica sunt supuse controlului si trebuie notificate Consiliului Concurentei, pentru analiza compatibilitatii lor cu un mediu concurential normal. Acestea sunt indeplinite daca cifra de afaceri cumulata a agentilor economici implicati in concentrarea economica depaseste echivalentul in lei a 10 milioane euro si exista cel putin doi agenti economici implicati in operatiune care sa realizeze pe teritoriul Romaniei, fiecare in parte, o cifra de afaceri mai mare decat echivalentul in lei a 4 milioane euro.

Societatea achizitionata, Alcatel Transport Solutions SRL, este o societate infiintata pe 20 septembrie 2006 pentru a integra activitatile Diviziei de Solutii pentru Transport ale Alcatel Lucent, desfasurate anterior de catre societatea Alcatel Romania SA. Obiectul principal de activitate al societatii achizitionate consta in activitatea de semnalizarea si supraveghere a transportului pe caile ferate.

Thales este un grup din Franta ce produce aparate si sisteme electronice pentru industria apararii, industria aerospatiala si siguranta pe pietele din intreaga lume, activitatea lui fiind sustinuta de o oferta completa de servicii. Thales nu are nici o filiala pe piata din Romania, dar a obtinut venituri realizate prin vanzari directe (exporturi).



Citeste si