Republica Moldova: Peste 180 de elevi infectați cu COVID-19 și alți 5.000 dispuși în carantină

Zece școli din Republica Moldova au optat pentru învățământ în regim online din cauza carantinei, în timp ce 4.958 de elevi și 288 de profesori au fost plasați în autoizolare, scrie publicația anticoruptie.md, citată de G4Media.

Igor Șarov, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării a anunțat că 187 de elevi și 173 de cadre didactice au fost diagnosticate cu COVID-19. Ministrul a mai precizat că în 821 de școli, elevii vin la școală și urmează cursurile față în față cu profesorii, în timp ce 431 de instituții de învățământ au ales învățarea pe schimburi, combinată, hibridă, învățarea pe grupe alternantă, exclusiv online sau mixtă, mai scrie sursa citată.

Sursa foto: Shutterstock

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri