Papa Francisc a purtat pentru prima dată mască la o slujbă publică, când împreună cu alţi lideri religioşi a participat la Roma la o întâlnire internaţională de rugăciune pentru pace, relatează Reuters.

Suveranul Pontif a purtat o mască albă în timpul slujbei oficiate la Bazilica Santa Maria din Aracoeli din Roma. El a purtat anterior mască doar în maşina care îl ducea la audienţele sale săptămânale de la Vatican.

Papa Francisc a fost criticat, în special în social media, pentru că nu a purtat mască la audienţele sale generale şi pentru că a intrat uneori în contact relativ strâns cu vizitatorii.

Papa Francisc, în vârstă de 83 de ani, a participat la slujbă împreună cu lideri de diferite religii, printre care şi patriarhul ortodox Bartolomeu I.

Concomitent, în alte locaţii din Roma, evreii s-au rugat în sinagoga oraşului, iar liderii budist, hindus şi musulman s-au rugat şi ei pentru pace.

Papa Francisc şi-a scos masca în timp ce a citit rugăciunea, la fel ca şi ceilalţi lideri care s-au adresat mulţimii, dar a pus-o la loc când a terminat de vorbit.

Justin Welby, Arhiepiscopul de Canterbury şi liderul spiritual al anglicanilor, urma să participe la eveniment însă nu a putut ajunge din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19.

Sursa foto: Drop of Light / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri