Ministrul italian al sănătăţii a declarat duminica aceasta că noile date privind contaminările cu noul tip de coronavirus sunt "îngrozitoare" şi să Italia are la dispoziţie doar două zile pentru a aproba restricţii mai severe menite să oprească răspândirea virusului, informează Reuters, citat de Agerpres.

Duminică, Italia a înregistrat aproape 32.000 de noi contaminări, cel mai mare număr zilnic de la declanşarea pandemiei, şi circa 300 de noi decese cauzate de COVID-19. În total, numărul de persoane care au murit de COVID-19 în Italia a ajuns la 38.618.

"Avem 48 de ore pentru a încerca să aprobăm o nouă înăsprire a restricţiilor, este vorba de prea mulţi oameni" victime ale noului coronavirus, a spus ministrul Roberto Speranza, citat de Corriere della Sera.

Un nou lockdown pare a fi singura opţiune pentru a reduce numărul de contaminări şi decese, a spus ministrul, însă există încă îndoieli în legătură cu modul în care ar trebui gestionate şcolile şi îmbunătăţite condiţiile din transportul public.

Săptămâna trecută, guvernul italian condus de premierul Giuseppe Conte a impus restricţii în domeniul afacerilor, ordonând ca restaurantele şi barurile să nu mai primească clienţi după orele 18:00 şi închiderea totală a sălilor de fitness, de cinema şi a teatrelor, în încercarea de a stăvili această resurgenţă accelerată a coronavirusului.

Retail jobs

Numeroase oraşe şi regiuni, inclusiv Lombardia, cea mai afectată de pandemie, au interzis de asemenea circulaţia locală pe timpul nopţii.

Premierul Conte a spus în repetate rânduri că vrea să evite o nouă carantină la nivel naţional, care ar afecta şi mai mult economia deja fragilă a Italiei, însă noile restricţii impuse de curând par a fi insuficiente pentru a opri răspândirea virusului.

Duminică, guvernul central s-a întâlnit cu reprezentanţi ai guvernelor regionale şi partidelor de opoziţie. Un decret ce ar putea limita călătoriile între regiuni, impune carantine locale, în zone cu rată mare de contaminare, şi extinde şcoala de acasă este aşteptat să fie anunţat încă de luni dimineaţa.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri