Un judecător respinge cererea echipei lui Trump de oprire a numărării buletinelor de vot în Philadelphia

Un judecător federal american a respins cererea în regim de urgenţă din partea echipei de campanie a lui Donald Trump de oprire a numărării buletinelor de vot la Philadelphia atât timp cât nu sunt de faţă observatori republicani, transmite Agerpres.

Echipa lui Trump acţionase în justiţie puţin mai devreme la curtea federală din Philadelphia Comisia electorală a comitatului pentru a cere un ordin de urgenţă.

Echipa lui Trump invocă faptul că autorităţile electorale 'refuză în mod intenţionat să permită accesul oricăror reprezentanţi şi observatori electorali din partea preşedintelui Trump şi a Partidului Republican'.

'Aşa cum s-a stabilit la audierea de astăzi, în lumina acordului partidelor, cererea reclamantului este respinsă', a decis judecătorul districtual Paul Diamond.

O curte de apel din Pennsylvania decisese puţin mai devreme să permită accesul unui număr mai mare de observatori republicani în clădirea din Philadelphia unde sunt numărate voturile.

Serviciul poştal al Statelor Unite (USPS) a informat că aproximativ 1.700 de buletine de vot au fost identificate la centre de procesare a corespondenţei în statul Pennsylvania, în timpul a două verificări întreprinse joi, şi că buletinele erau în curs de a fi predate autorităţilor electorale.

Trump a spus în mod repetat, fără a prezenta dovezi, că votul prin poştă este expus fraudelor, deşi experţii afirmă că astfel de cazuri sunt rare în alegerile din SUA.

Echipa sa a pierdut de asemenea joi contestaţiile depuse în instanţe în statele puternic disputate Georgia şi Michigan.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri