Grecia a decis, spre nemulţumirea profesorilor, să închidă liceele şi colegiile începând de luni, ca parte a instituirii unui lockdown la nivel naţional pentru cel puţin trei săptămâni în speranţa stopării pandemiei de COVID-19.

"Închiderea şcolilor ne afectează", a declarat preşedintele Uniunii Profesorilor de gimnaziu, Theodoros Tsouchlos. Deoarece "învăţământul la distanţă nu poate înlocui prezenţa fizică a elevilor în clasă", a afimat el, temându-se că închiderea liceelor şi a colegiilor în Grecia ar putea fi prelungită peste termenul de trei săptămâni, relatează AFP conform Agerpres.

Pentru acest al doilea lockdown strict decretat în mai multe ţări europene, majoritatea guvernelor au decis să menţină şcolile deschise, precum Franţa, Anglia, Germania şi Irlanda.

Însă, ca şi în primăvară, Grecia a decis să acţioneze preventiv şi să impună "cursuri online" pentru toţi elevii de colegiu şi liceu, la fel ca în România - unde au fost închise toate şcolile -, Italia, Slovacia, Belgia şi Austria.

Doar grădiniţele şi şcolile primare vor rămâne deschise în Grecia. Dar pentru cât timp, se întreabă preşedintele asociaţiei profesorilor greci, Thanasis Kikinis. "Judecând după evoluţia virusului", el s-a declarat "aproape sigur că şi şcolile primare se vor închide în curând", ca şi la primul lockdown.

Până în prezent, "şcolile funcţionează fără să asigure condiţii sanitare adecvate în sălile de clasă supraaglomerate cu copii", a declarat el pentru AFP.

"Am alertat Ministerul Educaţiei să se pregătească pentru această situaţie", a declarat Tsouchlos. "Am cerut clase mai mici de 15 elevi, mai mulţi profesori şi personal pentru curăţenie în şcolile" gimnaziale, pentru a evita închiderea acestora, a spus el.

Potrivit acestuia, numeroşi liceeni au pierdut deja materie în timpul primului lockdown din primăvară. Cel de-al doilea ar putea crea şi mai multe inegalităţi deoarece numeroşi elevi nu au nici wifi, nici calculator pentru învăţământul la distanţă, a afirmat el.

Peste 700 de elevi au fost testaţi pozitiv la COVID-19 în Grecia săptămâna trecută.

Un profesor de la un liceu din Atena, care nu purta mască în clasă, a fost condamnat miercuri la 12 luni de închisoare cu suspendare.

Sursa foto: Pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri