Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, a anunţat că l-a demis pe ministrul apărării, Mark Esper, părând să folosească ultimele luni de mandat la Casa Albă pentru reglarea de conturi în interiorul administraţiei sale, transmite Agerpres.

'Mark Esper este demis. Aş vrea să-i mulţumesc pentru serviciul lui', a scris Trump pe Twitter.

'Sunt încântat să anunţ că Christopher C. Miller, foarte respectatul Director al Centrului Naţional de Contraterorism (confirmat unanim de Senat) va fi secretar interimar al apărării, cu efect imediat', a precizat Trump.

Pentagonul nu a comentat deocamdată pe acest subiect.

Potrivit unor surse, Mark Esper, care avusese divergenţe publice cu preşedintele pe mai multe subiecte în ultimele luni, se pregătea de ceva vreme pentru perspectiva demisiei sau a demiterii sale după alegerile de la 3 noiembrie, în special dacă Trump ar fi câştigat un al doilea mandat.

Mark Esper l-a înfuriat pe Donald Trump prin opoziţia la ameninţarea preşedintelui că va trimite militari activi pentru a reprima protestele antirasism care au zguduit SUA în vară.

Esper nu a fost de acord nici cu atitudinea de desconsidere a NATO afişată de Trump, au mai indicat sursele.

Succesorul său, Christopher C. Miller, va fi ministru al apărării până la învestirea noului preşedinte, fiind extrem de puţin probabil ca Senatul să mai confirme o nominalizare din mandatul lui Trump.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri