15 Noiembrie 2020

Noi proteste în Belarus împotriva lui Lukaşenko. Poliția a reținut sute de persoane



Poliţia din Belarus a arestat sute de oameni duminică la Minsk, în cursul unor noi proteste împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, relatează Reuters şi AFP, citând martori şi mass media.

Forţele de ordine au tras cu gloanţe de cauciuc, a indicat un martor, în timp ce agenţia Interfax a transmis că poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii adunaţi în apropierea staţiei de metrou Puşkinskaia, scrie Agerpres.

Înaintea manifestaţiei, mai multe staţii de metrou au fost închise, iar reţeaua mobilă funcţiona cu întreruperi în capitală.

Utilizatorii reţelelor sociale au evocat ciocniri cu forţele de ordine în mai multe locuri din oraş, postând şi fotografii.

Potrivit organizaţiei belaruse de apărare a drepturilor omului Viasna, cel puţin 388 persoane au fost reţinute, între care doi jurnalişti, a consemnat AFP.

Reuters transmite că potrivit aceluiaşi grup 146 de persoane au fost arestate până acum de poliţie în toată ţara, în cadrul protestelor care au avut loc şi în alte oraşe ca Brest.

"Lukaşenko a folosit gaz, grenade şi arme de foc împotriva protestatarilor. Numeroşi răniţi. Devastată", a reacţionat pe Twitter principala figură a opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, aflată în prezent în exil în Lituania.

Aleksandr Lukaşenko, titanul refuză cu îndârjire să plece de la conducerea țării

Vineri, mii de belaruşi au ieşit la protest în semn de omagiu pentru un opozant decedat în urma arestării sale, pictorul Roman Bondarenko, reţinut miercuri la Minsk după o altercaţie între localnici şi indivizi mascaţi care încercau să înlăture panglicile roşii şi albe, culorile simbol ale opoziţiei, din curtea unui bloc. Bondarenko a murit a doua zi la spital, sub suspiciunea că a fost bătut în cursul detenţiei.

Preşedintele Lukaşenko a prezentat condoleanţe şi a cerut o anchetă "corectă şi obiectivă" cu privire la circumstanţele decesului.

De la începutul mişcării de contestare împotriva lui Lukaşenko, după controversatele alegeri prezidenţiale din august câştigate de acesta, cel puţin patru oameni au murit în timpul manifestaţiilor sau după reţinerea lor, dar o serie de alte decese suspecte ar putea indica un bilanţ mai ridicat. Mii de manifestanţi au fost arestaţi şi zeci dintre ei au denunţat torturarea lor în timpul detenţiei, mai consemnează sursa citată.

Sursa video: YouTube/ AFP



Citeste si